Odată cu închiderea forțată a universităților, un număr fără precedent de studenți şi de profesori a trebuit să se adapteze la una dintre cele mai provocatoare perioade din istoria ţării noastre, fiind, practic, împinşi să îmbrățișeze pentru prima dată predarea și învățarea online pe termen lung. În acest moment, universitățile sînt concentrate pe asigurarea continuității actului didactic pentru studenți și, nu de puţine ori, să o mărturisim, aceasta a însemnat recurgerea la cursurile online gata făcute ale altor instituții de învăţămînt. Există mulți indicatori potrivit cărora această criză generată de pandemia coronavirusului va transforma multe aspecte ale vieții. Educația ar putea fi unul dintre ele dacă predarea de la distanță se va dovedi un succes. Potrivit World Bank EdStats (Education Statistics), aproximativ 1.6 miliarde de copii și tineri din 161 de țări au stat acasă în lunile martie-iunie, adică aproximativ 80% dintre elevii și studenții înmatriculați în întreaga lume.
Cursul online, refugiul şi oaza de normalitate
A preda acum înseamnă să fii flexibil, creativ și să găsești căi prin care să inviți studenții să exprime ce învață. Cel mai probabil, înțelegerea cursului predat nu este o urgență în viața studenţilor în această perioadă. Rutinele lor au fost deranjate. Mulți au fost nevoiți să se deplaseze acasă. Se gîndesc la familie, la prieteni, la stagii și la locuri de muncă, la oportunitățile pierdute de a socializa cu prietenii, la provocările de a învăţa de acasă. Cred că nu este realist să ne așteptăm ca majoritatea studenților să se angajeze la fel de mult în procesul de învăţare. Anxietatea poate provoca panică sau indiferență. Pe de altă parte, cursul la care asistă poate să fie cel mai minunat și liniștitor lucru, refugiul și oaza de normalitate în haosul știrilor alarmiste și al presiunii din jur.
Niciodată în istoria învățămîntului superior predarea online nu a fost mai importantă decît acum. Piatra de temelie care poate face viabilă această alternativă o reprezintă disponibilitatea unei varietăți de instrumente și resurse bazate pe web, fie că este vorba despre aplicaţii de conectare, forumuri de discuții, platforme de stocare a materialelor de curs sau fișe de lucru colaborative. Sînt impresionat de implicarea serioasă a multor profesori care au încercat să implementeze noile tehnologii în scop educativ.
Aceia dintre noi care au beneficiat de interacțiuni personale cu profesori strălucitori pot depune mărturie despre experienţele care i‑au inspirat şi care le-au schimbat viaţa în mod fundamental. Ştim cu toţii că marii profesori pot influenţa modul de a vedea lumea, iar acest lucru poate dăinui chiar mult timp după ce studenţii au uitat formulele şi teoremele. Cel mai important lucru este să generăm în studenți emoția asociată întîlnirii cu o nouă idee. Nu mai trăim într-o lume în care ceea ce am fost învățați la facultate în urmă cu douăzeci de ani ne este suficient pentru tot restul vieţii. Lumea se schimbă acum foarte repede.
Avantajele predării online
Din experienţa celor aproape trei luni de predare online mi-am dat seama că pentru a putea proiecta oportunități de învățare adecvate și pentru a evita abandonul este esențial să acordăm atenție contextului, motivației şi abilităților studenţilor. Analiza contextului este primul pas în procesul de proiectare a cursului. Profesorii trebuie să dezvolte noi abordări de predare pentru a se adapta studenţilor din zilele noastre. Cea mai mare problemă este aceea că foarte mulți profesori încearcă să integreze tehnologia în metodele clasice de predare. Este ca și cum ai încerca să introduci o casetă video într-un sistem Home Cinema 3D pentru a vedea un film. Nu toți profesorii se simt bine în sălile de clasă virtuale și există o diferență digitală considerabilă între cei care s-au bazat toată viaţa pe tablă și adepţii noilor tehnologii. Studenții din toată țara care au intrat în sălile de clasă online au văzut că nu toţi profesorii sînt pregătiți să proiecteze prezentări multimedia, cu notări și grafice elaborate.
Chiar și pentru cei care nu au experimentat-o pînă de curînd, educația online nu este întru totul un concept ciudat. Avînd în vedere larga răspîndire a internetului și a altor progrese tehnologice, navigarea online făcea de mult parte din viața de zi cu zi a studenților și profesorilor din multe părți ale lumii. Noile tehnologii au potențialul evident de a depăși multe deficiențe majore ale educației tradiționale prin accesul facil la biblioteci și la alte resurse informaționale, prin sprijinirea studenților izolați, dar şi prin posibilitatea de a actualiza şi de a partaja permanent materialele de studiu.
Deși este de înţeles ca profesorii să se simtă apăsaţi de ideea de a muta cursul tradiţional în online, vestea bună este că predarea online presupune multe avantaje. Ca profesor nu trebuie decît să îmbrăţişezi oportunitatea pe care o oferă această circumstanță nefericită şi, indiferent unde se desfăşoară actul de învăţămînt, cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă profesorul este acela de a fi prezent în mijlocul studenţilor
Cercetările existente referitoare la eficacitatea educației online pot oferi unele îndrumări pentru situația actuală, însă acestea sînt departe de a fi ferme şi clare, concentrîndu-se în mare măsură pe aspectele pedagogice punctuale. În primele săptămîni trebuie crescut atît timpul, cît şi volumul de muncă dedicată pregătirii cursului online, mai ales dacă nu ați predat niciodată online sau dacă ați predat un curs pe care nu l-ați prezentat online înainte. Un alt aspect care trebuie avut în vedere este acela că, în timpul cursurilor online, profesorul concurează cu toate distragerile pe care care le presupun reţelele de socializare şi navigarea online, un motiv în plus de a folosi cele mai potrivite pîrghii pentru a păstra vie implicarea studenţilor.
Prelegerile care necesită puțină interacțiune umană pot fi înregistrate ca prezentări multimedia pentru a fi urmărite de studenţi de oriunde s-ar afla. Pentru astfel de cursuri, platformele avansate de comunicare pot livra conținutul către audiențe foarte mari, eventual la costuri foarte scăzute, pentru ca mai apoi să permită ample discuţii pe tema prelegerii, fără a sacrifica, aşadar, unul dintre beneficiile importante ale cursurilor în sală, experiența socială.
Cum putem evita monotonia
În cadrul orelor online, oboseala s-a dovedit a fi o provocare majoră pentru profesori și pentru studenți. Sînt de preferat sesiunile online de maxim o oră şi jumătate, dar realitatea este că poţi ajunge şi la peste două ore în unele cazuri. Dacă treceți de o oră, introduceți cît mai multe artificii care să păstreze viu interesul studenţilor. Pentru a nu aluneca în monotonie, se poate apela la întrebări surprinzătoare, la scurte chestionare-sondaj, la partajarea unor scurte videoclipuri sau a unor documente. Studenţii nu trebuie chemaţi să se conecteze la un moment stabilit doar pentru a asculta o prelegere! Implicaţi-vă și arataţi-vă pasiunea, altfel studenţii nu vor fi convinşi. Este esenţial să îţi aminteşti de ce ai devenit profesor și să foloseşti acea energie. Una dintre marile probleme ale învăţămîntului online este aceea că studenţii pot simți că nu aparțin acelei comunităţi care, în viața reală, stîrnește un sentiment de concurență, motivîndu‑i pe toți să exceleze. Cu cît putem construi mai multe conexiuni în acest timp, cu atît vom fi mai buni în ceea ce facem. Cei mai mulți dintre studenți îşi doresc această legătură deoarece le lipseşte posibilitatea de a merge fizic în campus sau de a se întîlni cu colegii. Oferirea unei anumite conexiuni în spațiul online poate combate stresul și sentimentele de izolare pe care le provoacă această pandemie.
Formatul online actual este considerabil diferit de multe alte tentative online din trecut și este mult mai interactiv și mai interesant decît o prelegere standard. Poate fi mult mai antrenant să participi la un curs online cu douăzeci de studenţi decît la un curs în aulă cu două sute de persoane. Aceste cursuri online au totodată potențialul de a permite facultăţilor să-și extindă programele de învățămînt dincolo de constrîngerile de experiență ale actualului personal didactic.
Ne place sau nu, învăţămîntul online pare să fie singura soluţie pentru moment, dar este posibil ca situaţia să rămînă aşa şi în viitorul apropiat. Deocamdată nu ştim cum vor arăta lucrurile în privinţa primului semestru al următorului an academic. Ştim doar că se vehiculează cel puţin trei scenarii: continuarea predării online, combinarea cursurilor online cu cele în sală, reluarea predării în campusuri, în anumite condiții stricte.
Să descifrăm haosul
Cum putem raporta provocările mediului online la specificul învățămîntului clasic? Care sînt bunele practici de la care putem porni discuţia? Cum îşi pot ocupa locurile universităţile fără a apela la abordările tradiționale? Ce impact va avea pandemia asupra înscrierilor la facultate? Ce trebuie să facă instituţiile de învăţămînt superior pentru a se alinia mai bine la nevoile de cunoaştere ale studenţilor și pentru a dobîndi o relevanță crescută pe piaţa forţei de muncă? După cum scria Saramago: „Haosul nu este decît ordine care aşteaptă să fie descifrată“. Principala noastră sarcină va fi aceea de a descifra haosul.
Recenta pandemie a dat o lovitură puternică universităţilor din România, spulberînd multe dintre cutumele actului educaţional. Universitățile au acum o ocazie care apare o dată în generație de a-și abandona strategiile disfuncționale. Criza actuală ne învață multe despre ceea ce contează cu adevărat în învățămîntul superior, iar dezbaterea referitoare la calitatea învăţării ne spune ceva important despre învățămîntul superior: prestigiul contează, criteriile contează. Dezvoltarea atentă a unor noi pedagogii promițătoare poate dura ani și chiar zeci de ani. Cu toții vedem pătrunderea internetului în învățămîntul superior prin utilizarea tot mai mare a acestuia în sistemele standard de gestionare a cursurilor, a evidenţei studenţilor şi a manualelor electronice din ce în ce mai sofisticate. Chiar și cursurile numite „tradiționale“ implică aproape întotdeauna o anumită utilizare a resurselor digitale.
Deja de mult timp, diversitatea crescută a profilurilor studenților din România reprezintă o provocare pentru multe universități ale căror programe de învățămînt şi moduri de predare nu sînt adesea în măsură să răspundă cerinţelor diverse ale studenților. Cu siguranţă va avea loc o dezbatere majoră asupra valorii modelului nostru tradițional de învățămînt superior. Critici ai actualului învățămînt superior vor fi gata să declare că, din moment ce s-a dovedit că educația online funcționează, ar trebui să trecem la o înlocuire permanentă a educaţiei tradiţionale face to face. Cel mai probabil, pentru a putea supravieţui, instituțiile vor trebui să se focuseze pe o nișă specializată – sau să dezvolte un brand puternic și de durată. Universitățile supraîncărcate cu programe de studii inutile şi copleşite de ambiţii vor fi în curînd nevoite să se confrunte cu realități dureroase și să devină mult mai selective în ceea ce aleg să facă.
Cel mai probabil, răsturnarea structurii educației practic peste noapte şi transformarea sălilor fizice de curs în unele digitale vor accelera și o serie de tendințe noi pe termen lung, inclusiv un decalaj din ce în ce mai mare între universităţi şi chiar între profesori. În această perioadă de incertitudine va fi nevoie de un leadership vizionar şi antreprenorial, de strategii de comunicare integrate, de foarte multă colaborare și de înţelegere pentru reticenţa faţă de schimbare. Universităţile din România au ocazia unică de a se reinventa și de a crea parteneriate
inovatoare, de a extinde cercetarea, de a investi mai mult în calitatea actului didactic şi, de ce nu, de a lansa un curriculum adaptat postpandemie. Universităţile trebuie să anticipeze şi să înţeleagă rapid nevoile emergente ale angajatorilor. Numai acele instituţii de învăţămînt superior care dezvoltă capabilități digitale vor putea reacţiona perfect în orice criză, fie că este vorba despre un focar extins de coronavirus sau despre o viitoare calamitate. Pentru aceasta, trebuie să ne mişcăm foarte repede.
Mihai Valentin Vladimirescu
Articol apărut în revista Observator cultural, nr. 1022 din 17-07-2020
