Evanghelia Mantuitorului nostru Iisus Hristos

March 8th, 2008 | by mihai |
Post2PDF

Interviu luat de catre prep. univ. Mihai Ciurea Parintelui Conf. Univ. Dr. Constantin Preda de la Facultatea de Teologie Ortodoxa “Iustinian Marina” a Universitatii din Bucuresti

  • Domnule profesor, pentru început, spuneţi-ne: care este înţelesul cuvântului Evanghelie?

Cuvântul grecesc „Evanghélion” însemnă Vestea-cea-bună şi semnifică venirea Împărăţiei lui Dumnezeu, anunţată de profeţii Vechiului Testament şi proclamată de Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, încă de la începutul propovăduirii Sale (Matei 4, 17). Într-una dintre cele patru Evanghelii canonice, cea după Marcu, găsim răspunsul, chiar în primul verset al capitolului întâi, care – după părerea exegeţilor moderni (e.g. Peter Stuhlmacher) – introduce în literatura creştină primară „genul literar evanghelic”. Aici se spune: Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos , genitivul „Iisou Hristou”, aşa cum apare în textul original grecesc, oferindu-ne un răspuns pentru întrebarea noastră. Evanghelia poate fi Însuşi Hristos (genitiv subiectiv), sau poate fi învăţătura Sa (genitiv obiectiv). Iisus Hristos este, în acelaşi timp, subiectul şi obiectul Evangheliei, predicator dar şi conţinut al ei. Această Evanghelie se deschide prin cuvântul „arché” (început) ca şi prima carte a Vechiului Testament („La început a făcut…”), sau vorbeşte, ca şi Evanghelia după Ioan, despre preexistenţa Cuvântului lui Dumnezeu („La început era Cuvântul…”). În Noul Testament, cuvântul „Evanghelie” apare de mai mult de 75 de ori, comportând în sine nuanţe creştine cu totul distincte. Pentru Sfântul Apostol Pavel, „Evanghelia” nu reprezenta o expresie literară, ci cuvântul viu, care conţine veste mântuirii tuturor, fiind puterea însăşi a lui Dumnezeu, simţită şi înţeleasă în urma unei revelaţii (Gal. 1, 11-12).

  • Există vreo diferenţă între Evanghelie şi Evanghelii?

Pe de o parte, Evanghelia este una singură, aşa cum menţionam mai sus, reprezentând o proclamare a mesajului oral al Mântuitorului Iisus Hristos. Trebuie spus faptul că termenul „evanghelie” n-a însemnat la origine o operă literară sau istorică. Pe de altă parte, Evangheliile (canonice) sunt redactări ale acestui mesaj, realizate de către cei patru autori sfinţi, deja cunoscuţi (Matei, Marcu, Luca şi Ioan), scrierea fiecăruia fiind determinată de anumite cerinţe, având un scop precis şi o manieră unică de a înfăţişa acest mesaj. Folosirea termenului pentru desemnarea primelor patru cărţi ale Noului Testament este de dată mai târzie, probabil sec. II d. Hr.

  • Putem vorbi de anumite etape care stau la baza redactării celor patru Evanghelii?

Există trei etape în elaborarea Evangheliilor canonice: prima o constituie activitatea publică a Mântuitorului (anii 30 ai secolului I), a doua este perioada propovăduirii apostolice (anii 30-65 d. Hr.) şi, în sfârşit, a treia etapă, redactarea propriu-zisă, în scris, a mesajului propovăduit (65-100), mai precis, perioada scrierii celor patru Evanghelii, aşa cum le avem noi astăzi.

  • Evangheliile sunt, cronologic, primele scrieri ale Noului Testament, aşa cum ar reieşi la o simplă interpretare după plasarea lor în canon?

Deşi pentru un necunoscător aceasta ar fi concluzia logică, totuşi nu Evangheliile au fost primele scrieri noutestamentare, din punct de vedere cronologic. În a doua etapă, premergătoare redactării lor propriu-zise, despre care am spus mai sus, mai precis între anii 50-64 d. Hr., epistolele pauline erau deja scrise. Astfel, prima scriere este una dintre epistolele Sfântului Pavel, Epistola întâi către Tesaloniceni (50- 51 d. Hr). Evanghelia după Marcu apare abia la trei ani (67 d. Hr.) după ce fusese încheiată ultima scriere paulină (64 d. Hr.), la Roma, ca o fixare în scris a predicii Sfântului Petru. I-a urmat cea după Matei (în limba greacă, aşa cum o avem noi astăzi), scrisă după căderea Ierusalimului (anul 70 d. Hr.). Apoi, (în jurul anului 80 d. Hr.) Luca scrie „o operă în două volume”, adică Evanghelia, în care descrie faptele şi cuvintele Mântuitorului, şi Faptele Apostolilor, în care arată cum s-a răspândit „cuvântul învăţăturii”. În fine, Ioan (spre sfârşitul secolului I) scrie Evanghelia, în mai multe etape de redactare, cu un profund caracter teologic.

  • A existat o protoevanghelie a lui Matei?

În legătură cu acest „Matei aramaic” sau „protoevanghelie a lui Matei” nu avem nici măcar un manuscris păstrat, decât o mărturie a lui Papia, episcop de Hierapolis, din Frigia (+ aprox. 155 d. Hr.) căreia îi putem da crezare, sau nu. El spune: „Matei a strâns în limba ebraică cuvintele (logia) lui Iisus, pe care fiecare le explica după cum putea”. Semnificaţia şi înţelesul exprimării sale depinde de sensul pe care îl acordăm cuvântului „logia”. Se referă prin acest cuvânt la întreaga operă a lui Matei, sau doar la o colecţie de cuvântări sau sentinţe ale Domnului? Răspunsul la această întrebare, încă neelucidat de specialişti, ar putea rezolva problema paternităţii Evangheliei după Matei. Aşadar, nu putem spune cu certitudine dacă Evanghelia după Matei scrisă ulterior în limba greacă, aşa cum o avem noi astăzi, este o traducere a acestui text aramaic, ori nu are nici o legătură cu el şi reprezintă o cu totul altă redactare a mesajului lui Hristos. Dispărând cu desăvârşire, „protomatei” nu rămâne pentru noi decât un stadiu al tradiţiei orale, difuzată de cei doisprezece Apostoli în Ierusalim, asimilată cu ceea ce numim „kerygma apostolică” (transmiterea orală apostolică, axată pe moartea şi Învierea Mântuitorului Iisus Hristos). E important să precizăm şi faptul că în transmiterea ulterioară a mesajului evanghelic un rol foarte important l-a avut cultul bisericii.

  • Având în vedere că evanghelia este una în esenţă, au existat în istorie încercări de a reduce cele patru Evanghelii canonice la una singură?

La un moment dat, scriitorul creştin Taţian Asirianul (aprox. 175 d. Hr.) a propus într-o lucrare a sa, numită „Diatessaronul”, o armonizare a Evangheliilor, o sinteză a celor patru opere scrise anterior. Însă, reacţia bisericii nu a fost una favorabilă şi, prin vocea Sfântului Irineu, episcopul Lyonului (+202), în lucrarea „Adversus Haeresis”, s-a argumentat clar refuzul de a uniformiza cele patru Evanghelii şi necesitatea existenţei unei „Evanghelii tetramorfe”, considerată ca un fapt axiomatic. Motivul era simfonia, consonanţa lor, corespunzătoare caracterului creaţiei, nefiind posibil să existe nici mai multe, nici mai puţine, prezentându-se o analogie cu „cele patru colţuri ale pământului” şi cu „cele patru vânturi ale cerului”: „precum există patru regiuni ale lumii, la fel trebuie să fie şi patru Evanghelii, cei patru stâlpi pe care se sprijină biserica întemeiată în lume”. Imaginea este preluată din cartea profetului Iezechiel (cap. 1), aceea a tronului lui Dumnezeu susţinut de patru creaturi, cu patru feţe devenite simbolurile convenţionale ale evangheliştilor. Aceste simboluri se generalizează, începând cu sec. V d. Hr. în pictura bisericească, putând fi întâlnite până azi: Matei are alături un înger (Evanghelia sa începe cu naşterea după trup a Mântuitorului), Marcu un leu (pentru că începe prin a prezenta predica Sf. Ioan Botezătorul, în pustie), Luca un taur înaripat (pentru că îşi începe relatarea cu sacrificiul pe care preotul Zaharia obişnuia să-l aducă la templu), iar Ioan un vultur (simbolizând înălţimea ideilor din Evanghelia sa).

  • Aţi spus deja că fiecare dintre cele patru redactări evanghelice au un scop particular precis, determinat de contexte diferite. Totuşi, pornind de la unicitatea mesajului, care ar fi scopul Evangheliei lui Hristos?

Scopul „teologic”, duhovnicesc al Evangheliei îl putem deduce din capitolul 20, al Evangheliei după Ioan: „Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţă în numele Lui” (v. 31). Însă, mistica se bazează întotdeauna pe o realitate concretă, istorică. Noi trăim „Împărăţia lui Dumnezeu” între eshatologie şi istorie. De aceea, primii creştini au realizat că, pentru a-şi îndeplini scopul său mai profund, evanghelia trebuia să mărturisească originea (concretă, istorică) a lui Iisus Hristos. Aşadar, iată un al doilea scop, la fel de important ca primul. De fapt, am putea spune că nu avem de-a face cu două scopuri, ci mai degrabă, cu două aspecte ale aceleiaşi finalităţi. Aceasta a fost, aşadar, preocuparea permanentă a celor patru evanghelişti, de a arăta şi mărturisi că Iisus Hristos, Logosul preexistent din veşnicie, S-a întrupat şi este Dumnezeu adevărat şi om adevărat.

You must be logged in to post a comment.